Una dintre atracţiile comunei este Muzeul Haszmann Pál, care a fost denumit în 1999 de pe urma întemeietorului Haszmann Pál. Instituţia a fost amplasată în domeniul lui Damokos György şi în parcul respectiv grădina acestuia. Acest domeniu a fost construit în secolele 17-19, aspectul neoclasic i s-a atribuit în 1893. Între anii 1950-1970 şi-a trăit sfârşitul într-o stare degradată, „fără proprietar”, atunci a fost ales de către conducătorii de stat şi locali ca locaţia unui viitor muzeu. Spurafaţa de mai bine de două hectare a oferit posibilitatea înfiinţării unui „skanzen” /muzeu de reconstrucţii. Muzeul şi-a deschis porţile în 25 februarie 1973 şi dă loc unei expoziţii considerabile.

Cetatea datată din secolul XIII este aşezată pe Várbérc, străjuit de pârâurile Nagy şi Ika. De demult acest vârf de munte a fost încoronat de un perete de cetate lung de 200 m şi lat de 10 m, la capătul căruia se află câte un turn în formă de cerc. Azi există doar un turn, iar peretele a fost distrus şi el. De cetate şi de construcţia ei se leagă numeroase legende.
În rândul morarilor din zonă mai trăieşte tradiţia conform căreia în pivniţele din dedesubtul turnurilor comoara se găseşte în căzi păzite de doi cocoşi furioşi – unul roşu şi altul negru -, iar când unul dintre ei doarme, celălalt este treaz. Dacă cineva se apropie de uşa pivniţei cocoşul de pază începe să strige, iar uşa de fie a pivniţei se închide imediat.

În secolele 16-17 Biserica fortificată a fost una dintre fortificaţiile zonei. A rezistat asalturilor turcilor din anii 1658 şi 1661. În perioada 1680 şi 1700 a fost în totalitate reconstruită. În 1830 din nou. Turnul înalt de 66 m a fost cel mai înalt din regiunea Haromszék (a celor 3 scaune). Turnul a pierit în incendiul din 1836. În 1904 a fost reparat, turnul de azi datează din 1836, când i-au redus pereţii la înălţimea de azi. În biserica se observă amvon din piatră, de stil post-renascentist din 1700, executat de Bernáld János.
În nava bisericii, pe suprafaţa sud-vestică, sub zugrăveală şi stratul de var se vede un fragment din fresca lui Szent László. Sub nivelul podelei se găseşte cavoul Damokos, cu boltă, şi locul de înmormântare al altor familii renumite. În anii 1780 comunitatea a oprit înmormânările în cavoul de sub biserică şi a desemnat cimitirul existent şi azi. Masa Domnului inscripţionată cu stema Damokos a fost realizată în 1904.
Forma de azi a bisericii datează din anii 1799-1800, orga a fost construită în 1872 de artistul de orgă Kolonics István din Târgu Secuiesc. Deasupra uşii bisericii s-a amplasat o tablă comemorativă din marmură în cinstea mileniului.

Conform tradiţiei localitatea de la poalele Cetăţii Ika a fost socotită drept loc de pelerinaj în perioada premergătoare procesului de reformare, şi se aminteşte şi un izvor tămăduitor, făcător de minuni, unde credincioşii făceu pelerinaje. Cândva aici a stat o biserică, lucru justificat şi prin denumirile localităţilor existente şi în zilele noastre: Szentkereszt (Crucea Sfântă), Szenthomlok (Fruntea Sfântă), Remete (Călugăr), Templomoldal.
Pe parcursul săpăturilor arheologic executate în 1973 au fost descoperite zidurile de la baza bisericii, altarul din piatră şi gardul din piatră relevant pentru o fortificare, podeaua din cărămidă din perioada de început a evului mediu şi ceramica caracteristică epocii.
Biserica reformată are 620 de locuri, orga este de 6 registre, vasele Mesei Domnului sunt noi cu excepţia cănilor din plumb, care datează din 1747 şi 1815. În Cernatul de Sus există biserică vitală a comunităţii baptiste.

Malom feredő (Baia Morii) se găseşte la poalele Cetăţii Ika. Bazinul de scăldat, alimentat de apă dulce a pârâului Nagypatak (Pârâul Mare) a fost reînnoit prin activitatea voluntarilor din Secuime. Acest bazin oferă posibilitate de distracţie şi recreere pentru tinerii din zonă.

Se situează în pădurea aflată la Nord de Felsőcsernáton (Cernatul de Sus), în depresiunea Nagypatak (Pârâul Mare), la 2-3 km de Cetatea Ika. În perioada interbelică a funcţionat şi un ştrand de 10 x 4 m, sub numele Csókás feredő (Baia Csókás).
Locul a fost reînnoit prin activitatea voluntarilor din Secuime în vara anului 2012. Apa izvorului este folosită din vremuri de demult pentru băi menite să trateze boli de articulaţii, ale sistemului locomotor şi de circulaţie sangvină (după perioada inflamaţiei acute).
Este în mod deosebit recomandat pentru dureri de şolduri. Sub formă de cură de băut această apă de izvor este benefic pentru probleme gastrice, pentru boli ale căilor urinare, pietre la rinichi – pe bază de aciditate -, pentru boli ale ficatului, a fierii şi pentru stări de mahmureală.